Open Access Week

October 19 - 25, 2020 | Everywhere

A sosit momentul în care gândurile, ideile, inițiativele și cele mai bune experiențe în ceea ce privește accesul deschis, să-și găsească o expresie sintetică, cuprinzătoare și care să imprime o direcție de acțiune.
În acest scop a fost lansată Înțelegerea Accesului Deschis, un document cu o dublă semnificație: cea de înțelegere între semnatari pentru a căuta acțiunile formate de consens și cel de înțelegere cu sensul său propriu, adică semnatarii chiar sunt în cunoaștere și chiar înțeleg sensurile pe care acțiunile viitoare le vor inculca.

De unde a venit inițiativa acestui document?
Membri ai comunității Kosson au arătat interes și preocupare pentru valorificarea resurselor de informare electronice în regim de acces deschis începând cu anul 2005. Din acest moment a urmat un lung șir de traduceri, studii și promovare a conceptelor și a modelelor cu acces deschis. În anul 2010, Asociația Bibliotecarilor din România adopta Moțiunea sa privind accesul deschis în cadrul conferinței naționale.
Pentru că doar acel document nu este îndeajuns pentru a proiecta în viitor acțiuni concrete, a apărut ideea de a avea un document programatic puternic care să exprime înțelegerea și voința cel puțin a membrilor acestei comunități.

De ce să-l sprijinim și să-l promovăm?
Unul din zecile de răspunsuri posibile este acela că este necesar pentru a afirma clar faptul că nu este necesar doar a ști câte ceva despre accesul deschis, ci mai degrabă că înțelegem despre ce este accesul deschis. Această diferență semantică este necesară acum mai mult decât oricând, când totul pare să se dilueze și să semene totul în toate.
Un alt răspuns este acela că este nevoie de mai multă claritate în ceea ce trebuie făcut în viitor. În acest scop documentul oferă câteva obiective.

Concret la ce va servi?
În primul rând la o și mai bună consolidarea a membrilor comunității în jurul unei direcții solide care oferă avantaje de cunoaștere și oportunități de devoltare.
Va oferi un reper fix fără echivoc pentru viitorul accesului deschis în România și în Europa.
Va fi baza tuturor activităților legate de promovarea a accesului deschis în România.
Va fi reperul de măsurare a performanțelor noastre pe măsură ce dezideratele vor deveni realități palpabile pentru întreaga societate românească.

Ce pot face eu?
1. Citește și semnează Înțelegerea la http://startad.kosson.ro
2. Promovează în rândul colegilor existența acestui document, ce înseamnă și care sunt obiectivele pe care și le propune.
3. Discută cu proprii colegi de breaslă despre cum ai putea implica instituția în care îți desfășori activitatea în promovarea accesului deschis la informație.
4. Documentați-vă mult, documentați-vă bine pentru că implicarea instituțiilor de memorie în prezervarea resurselor tradiționale sau digitale nu va putea să nu includă elemente ale acestei paradigme.
5. Inițiază articole și discuții cu membrii Kosson pe tema Accesului Deschis.
6. Ia documentul și discută-l cu membrii conducerii instituției tale. Semnați documentul la nivel instituțional.

Cu speranța că aceste lămuriri vă vor aprinde spiritul chiar și în aceste vremuri cu adevărat foarte dificile, vă urez cele mai bune gânduri și sper să ne ridicăm repede. Cu toții, împreună, pentru noi, pentru cei pe care îi servim.

Views: 337

Replies to This Discussion

Cel mai nou semnatar este o instituție: Biblioteca Județeană „Octavian Goga” din Cluj! Vă invităm să fiți parte din schimbare!


County Library "Octavian Goga" from Cluj is the latest institutional signatory of the Understanding of Open Access. Join us! Read, understand and sign for a change (supported in 5 international languages).

RSS

Organized by:

in partnership with our
Advisory Committee

Twitter Feed

All content subject to a Creative Commons Attribution 4.0 License unless specified differently by poster.   Created by Nick Shockey.   Powered by

Badges  |  Report an Issue  |  Terms of Service